Treci mai usor peste procesul de divort si partaj alaturi de cei mai buni avocati

Criza economica a reprezentat in primul si-n primul rand o piatra de incercare pentru mai toate familiile din Romania. Veniturile au inceput sa fie din ce in ce mai mici, preturile alimentelor au crescut, cerintele copiilor, acolo unde exista, au crescut si ele exponential, asa ca familia nucleara a inceput sa se clatine din temelii.

Desi nu e de dorit, divortul este de preferat in locul scandalului permanent si traumatizarii psihice a copilului. Din punct de vedere statistic, numai anul trecut, in 2013, 35 de mii de cupluri au ajuns sa dea „DA”-ul pe „Adio!”, cu 13% mai multe fata de acum doi ani. Atunci cand iminenta sa este o realitate a viitorului apropiat, un mediator sau un avocat ar fi cele mai bune alegeri. Daca mediatorul nu prea are succes, avocatul va poate ajuta sa treceti mai usor prin complicatul proces de divort.

Cuplurile care au ales aceasta din urma cale, sunt din zona Timisului si cauta un avocat bun Timisoara, pot sa mearga la un avocat divort si partaj Timisoara. Casa de Avocatura Alexandru, Andreas & Asociatii are cei mai buni avocati din oras si din zona gata la orice ora sa va consilieze si sa va sprijine in toate etapele unui proces de divort. Pentru inceput, un avocat divort si partaj Timisoara va poate oferi o consultatie care sa fixeze termenii divortului viitor-tot ce trebuie sa stiti va va fi prezentat pe intelesul dvs. de catre un avocat divort si partaj Timisoara, putand sa-i cunoasteti si pe toti cei care va vor asista de-a lungul procesului. Veti cunoaste in detaliu etapele, aspectele juridice, va vor fi redactate orice acte necesare pentru derularea divortului, veti fi indrumati cum sa gestionati situatia incredintarii copilului/copiilor, veti fi reprezentat la proces.

Si cetatenii romani din afara tarii pot apela la serviciile unui avocat divort partaj Timisoara, beneficiind de informari periodice despre mersul procesului si reprezentare in instanta dar si de rezolvarea divorturilor incheiate la tribunale din strainatate prin traducerea actelor si notarizarea lor, dar si recunoasterea valabilitatii lor pe teritoriul Romaniei.

„Case subacvatice” in care chiar ai putea trai fara nicio grija

„Varsatorul”. Daca esti student la Universitatea Internationala din Florida (FIU), poti sa ai acces la unul dintre putinele laboratoare subacvatice operationale din lume, numit „Varsatorul”. Pentru zece zile cercetatorii folosesc laboratorul pentru a studia viata marina-poate rezista unei presiuni a apei de pana la 37 de metri adancime si poate adaposti sase oameni la fiecare scufundare. In „Varsator”, este un apartament in toata regula cu frigidere, aer conditionat, dusuri, toalete, cuptoare cu microunde si chiar cu acces la Internet. In noiembrie 2013, un grup de cercetatori marini ai FIU au petrecut o saptamana in laborator. Si un secret: este mai ieftin sa stai pe

„Varsator” decat sa te duci intr-un hotel subacvatic.
Tektite. In 1969, guvernul SUA a finantat un proiect numit Tektite, botezat dupa meteoritii care s-ar fi prabusit in ocean si s-ar odihni pe fundul sau. Patru temerari au trait in spatiul special amenajat sub nivelul suprafetei oceanului din februarie pana in aprilie 1969 si era destinat antrenamentului astronautilor pentru calatoriile foarte lungi in spatiul extraterestru. Al doilea proiect de tip Tektite a fost lansat in 1970 si a fost gaza a 11 misiuni diferite, permitand unor viitori astronauti – 53- sa petreaca 2-3 saptamani acolo, in rezervoarele gigantice de pe fundul oceanului. Exista un cartier al echipajului si o camera a echipamentelor dar si o zona de cercetare. Unde statea echipajul erau televizoare, radiouri, o bucatarie completa si tot ce ti-ar trebui pentru a avea confortul de acasa la sute de metri sub apa. Laboratorul poate fi vazut acum la Muzeul Tektite.

Hidrolaboratorul. De-a lungul anilor sute de cercetatori au folosit hidrolaboratorul Administratiei Nationale Oceanografice si Atmosferice pentru a studia viata subacvatica din Oceanul Atlantic. Aproape de insulele Virgine Americane, hidrolaboratorul adapostea cate patru cercetatori in acelasi timp si le permitea sa stea saptamani intregi sa-si desfasoare studiile lor complexe si laborioase. Micutul hidrolaborator nu avea decat 5 metri lungime si 2.5 metri inaltime si era scufundat la 40 de metri. Avea apa curenta, electricitate si spatii pentru dormit dar si zone unde se putea observa cu ochiul liber fauna si flora subacvatica. In 1986, hidrolabul a fost scos din apa, insa curiosii il pot vedea la Muzeul de Istorie Naturala din SUA.

Necesitatea formularului A1 pentru detasarea de angajati

Angajatorii din Romania care au in plan detasarea unui angajat sau a mai multora (cata vreme nu este depasit un prag de 50% din totalul personalului angajat) intr-un alt stat membru al Uniunii Europene, trebuie sa stie ca detasarea se poate face tinand cont de legislatia in vigoare in domeniul muncii, dar si de necesitatea existentei unui Formular A1.

Formularul A1 inlocuieste de la jumatatea lui 2010 vechiul formular european E101 care reglementa detasarea muncitorului in spatiul Uniunii Europene. Desi fostele formulare E101 emise deja pana la acel moment raman valabile pana la data expirarii, actualele formulare A1 introduc limitari suplimentare. Pentru ca legislatia in domeniului muncii si conditiile in care cross-board-ul este posibil sunt foarte stricte si in general documentatia este una foate stufoasa, este de dorit ca orice angajator care este interesat sa isi detaseze unul sau mai multi angajati sa apeleze la serviciile unei echipe specalizata in consultanta si intermediere pentru obtinerea formularului A1. O astfel de echipa este cea de la xbt.ro, iar specialistii de aici pot raspunde oricarei intrebari legate de problema detasarii. Angajatorii pot evita astfel situatii delicate in care din necunoasterea legislatiei pot intra sub incidenta legislatiei din alte tari UE in ceea ce priveste munca ilegala sau traficul de persoane. Iata de ce este necesar ca orice companie sa stie ca exista un set de reguli si conditii pentru obtinerea formularului A1 si ca obtinerea acestui formular este singura cale legala prin care un angajat al sau poate fi detasat spre a lucra intr-o alta tara.

Dincolo de documentele necasare – atat ale frmei cat si ale angajatului sau angajatilor – compania care face detasarea va trebui sa repecte conditiile impuse de tara in care urmeaza a se face detasarea, precum si reglementarile fiscale la nivel european, nerespectarea carora ar atrage platirea de taxe in statul de detasare.

Lucruri surprinzatoare pe care smartphone-ul tau le poate face

Smartphone-urile care detecteaza atacurile cu arme biologice, chimice. In America, cercetatorii lucreaza deja la aplicatii care sa fie conectate la senzori foarte ieftini plasati in si in afara telefonului care vor detecta atacuri cu substante chimice cum ar fi gazul sarin, de exemplu. Mai mult, ei vor sa oblige anumite companii care fabrica telefoane de ultima generatie sa includa aceasta tehnologie in aparatele lor pentru a proteja orice cetatean de un posibil atac terorist.
Smartphone-ul, scanerul personal care-ti spune cat de sanatos esti. Un institut din Coreea vrea sa transforme ecranele cu touch ale telefoanelor moderne in doctori digitali: acelasi mecanism care detecteaza miscarile degetului pe ecran va detecta si proteinele si moleculele ADN, care contin o incarcatura electrica (sarcini electrice). Daca s-ar pune in practica un astfel de mecanism, evolutia tehnologiei si medicinei ar cunoaste un boom urias.

Smartphone-ul, „ochitor” pentru armele de asalt. N-ar fi frumos daca am avea in loc de aparatele de ochit clasice niste dipozitive care sa ne ofere cat mai multe date despre mediu si arma noastra. O companie s-a gandit la aceasta posibilitate si comercializeaza pentru doar 99 de dolari dispozitive de ochit pentru arme de asalt, arme cu aer comprimat, de vanatoare, care indica, cu ajutorul unui smartphone atasat ce viteza are vantul, directia din care bate, cata munitie mai e in arma, avand si o busola pentru orientare, oferind un zoom digital puternic si inregistrare video.
Smartphone-ul, detector de metal. Magnetometrele din smartphone-urile cu Android pot deveni deosebit de utile atunci cand, spre exemplu, un medic are un pacient cazut pe strada si nu stie unde se afla implantul in corpul sau. Senzorii nu sunt atat de puternici incat sa gaseasca bijuterii pierdute prin nisip, pe plaja, insa utilitatea lor este de luat in seama.

Smartphone-ul, ferestre ale trenului, in miniatura, pentru papusi. Daca va intrebati ce naiba sa caute un smartphone langa o papusa, o bucata de plastic fara viata, trebuie sa stiti ca s-a inventat „fereastre de tren pe baza de iPhone pentru papusi”. Asta ca ele, saracutele, sa nu se mai simta singurele cat timp stapanele sunt plecate la scoala. Pe ecran ruleaza o aplicatie care simuleaza miscarea unui tren si cam tot ce se vede printr-o fereastra, imitand si rama ferestrei de la cuseta de tren, asta pentru ca papusa sa se relaxeze, imaginandu-si ca e intr-o continua calatorie spre „taramul papusilor fericite”…

Locuri de vizitat de in Germania

Poate ca nu este Germania o tara exotica, insa cu siguranta are cea mai puternica economie din lume sau este cel putin printre primele locuri, iar atunci cand vine vorba de istorie si de cultura, in statele nemtesti putem gasi din plin ceea ce ne intereseaza. Iar daca sunteti interesati de transport persoane Germania, cu un simplu click pe internet puteti gasi si cele mai ieftine variante.

Iata ca astfel, o calatorie in Germania, poate sa fie si ieftina, dar si cu multe foloase culturale, avand in vedere locurile cele mai vizitate ale sale, dintre care amintim: Leipzig (fiind cel mai mare oras din statul federal german al Saxoniei, este cunoscut pentru arta vibranta si cultura modelata de compozitori celebri precum Bach, Richard Wagner si Felix Mendelssohn), Insula Rugen (situata in Marea Baltica, aceasta este cea mai mare din Germania, fiind legata de continent prin Podul Rugen iar vilele dragute, statiunile romantice de litoral si plajele frumoase atrag turistii, dar punctul culminant il constituie Parcul National Jasmund, renumit pentru stancile calcaroase ce se ridica 161 m deasupra nivelului marii), Rinul Mijlociu (se intinde intre orasele Bingen si Bonn din Germania, si curge  printr-o formatiune geologica numita Cheile Rinului, aceasta da un peisaj de poveste care cuprinde 40 de castele medievale, sate pitoresti si podgorii terasate.

Croaziera este cea mai buna modalitate de a explora romanticul Rin), Koln (orasul ofera o gama variata de atractii, o viata de noapte activa, fiind faimos si pentru viata culturala si artistica. Koln cuprinde si obiective turistice impresionante, cum ar fi simbolul neoficial al orasului, Catedrala din Koln, o biserica gotica uimitoare),  Dresda (capitala statului federal Saxonia ofera o multime de obiective turistice istorice, cum ar fi Catedrala Frauenkirch), si sa nu uitam de Berlin care este in cele din urma capitala Germniei chiar daca este asociat cu cel de-al doilea razboi mondial, este un oras vast, cu importante atractii turistice, muzee, sporturi, cultura si viata de noapte.

Absolvent „de ocazie”, caut altceva decat „pupat in fund”…

Cam asa ar putea suna un anunt de cerere de loc de munca pentru multi dintre studentii care au terminat o facultate si au o diploma la purtator care nu-i ajuta cu nimic. Chiar daca pare cam dur mesajul, asta e adevarul: in Romania lui 2014, pupatul in fund rezolva tot, ba chiar iti da si un loc de munca sigur, numai sa mentii „ritmul” la pupat. Cei din Ministerul Educatiei nu se mai preocupa de revitalizarea sistemului universitar romanesc care pregateste mai mult viitori someri decat viitori angajati, au dat-o pe „revalorizare”: recent, s-au gandit sa organizeze cursuri de revalorizare a diplomei pentru mii de absolventi de postliceala de asistenti medicali care si-au luat patalamaua pana in 2010, si asta ca sa ne aliniem la normele europene-studiile postliceale, indiferent ca faci sau nu cursurile, nu vor fi recunoscute ca studii universitare-si asa e si normal, 6 ani de facultate nu se compara cu o postliceala ametita.
Nu e problema ca nu sunt bune cursurile de felul asta, insa nu fac decat sa aduca bani in sistem si in buzunarul unor profesori preparatori, asta pentru ca absolventii de postliceala si asa ori pleaca inafara, ori urmeaza o facultate, o ajung ospatari, vanzatori, agenti vanzari-mai degraba ultima varianta, ca posturile din spitale stau „blocate” de „sus” de luni, chiar ani buni.
Si in paralel cu informatia asta, Romania se lauda cu inca o serie de medalii la informatica, la o olimpiada internationala-doua de aur, una de bronz si una de argint-, medalii care stimuleaza elevii, insa multi aleg sa plece inafara, caci exodul de creiere e sport national. Carevasazica recunoastem calitatea unor copii, ii premiem, dar nu suntem in stare sa ii tinem in tara sa ajute bugetul Romaniei si tara sa se dezvolte sa mearga inainte-ca inapoi a tot mers de vreo 25 de ani… Asa vom ajunge sa avem o tara de analfabeti si batuti in cap, ca doar cei buni si foarte buni ii iau Marea Britania, Italia, Franta, Spania, Germania, America etc…

Florile de primavara – design de vis pentru interior

Florile de primavara arata intotdeauna proaspat si dau o nota de fresh si spatiilor in care sunt amplasate si pe care le decoreaza. Fie ca este vorba despre aranjamente florale cu flori de primavara, sau despre flori de primavara aranjate in vaza ca vestitori ai primaverii, fie ca este vorba despre gradini superbe de flori de primavara, acestea schimba atat aspectul cat si aerul din jur.

Florile de primavara au marele dar de a „indulci” orice spatiu, de la interioare calde si intime de case pana la spatii de birouri moderniste si in aparenta reci. Cele mai la moda flori de primavara anul acesta, dar care raman pe val chiar si daca sezonul de primavara a trecut, si foarte usor disponibile la officeflowers.ro sunt bujorii cu variatele lor culori si specii, trandafirii, daliile si lalele, dar si lisianthusul. Ele pot fi aranjate in vaze in stil modern sau in stil vintage, in functie de stilul casei, in vaze subtiri, fir cu fir, sau in vaze largi, pentru buchete mari de lalele, de pilda.
Foarte moderne si cool sunt anul acesta „vazele” improvizate din sticle de bere, suc sau sampanie, cu forma mai speciala, sau din borcane vopsite in culori mate dar vesele, de sezon, nuante pastel si care se potrivesc perfect cu candoarea si frumusetea florilor de primavara. Tot la capitolul improvizatii si recipiente inedite se poate incerca folosirea trandafirilor, bujorilor sau a daliilor - cu tulpinile foarte mult scurtate  - in recipiente mici vintage pentru condimente.

De asemenea, foarte potrivite sunt si bolurile rotunde, in care se pot pune flori cu tulpinile scurtate, sau doar florile in sine, fara tulpina, (bujorii in acest caz fiind cea mai buna optiune).

Casele la care florile de primavara se preteaza foarte bine, fie asortate, fie doar bujori, sau doar lalele, sunt casele cu design minimalist, dar si cele cu un aer vintage.

Masina cu aer

Din cauza scumpirii benzinei, de multe ori se intampla ca soferii sa spuna (mai in gluma sau mai in serios) ca ar fi mai bine daca ar avea o masina care sa mearga cu aer.

Tata Motors transforma un vis in realitate, o gluma intr-un lucru serios si folositor, inventand masina care merge cu aer. In prezent este cea mai mare tehnologie a unei companii din Luxemburg (MDI – Motor Development International).

AirPod este dodata cu un sistem de tractiune ireal, precum aerul comprimat. Aceasta masina se incarca in 90 de secunde, iar la o incarcare se pot circula 220 de km cu viteza de 60 km/h. Instalatia este alimentata si in timpul franarii, cu ajutorul unui sistem de recuperare a energiei sau de la un motor electric. 

Spatiul din interiorul masinii a fost conceput initial pentru livrari, insa pana in final, aceasta are trei locuri pentru adulti si unul pentru copil. 
Traim intr-o lume a tehnologiei, de aceea AirPod-ul este dotat cu navigatie, Bluetooth, muzica si airbag-uri. Caroseria fiind usoara, dintr-un aliaj carbon – spuma, masina cantareste sub 500 de kg si poate fi condusa chiar si fara permis cu conditia sa nu depaseasca viteza de 45 km/h. Cei norocosi, care detin un carnet de conducere, au dreptul la o viteza de maxim70 de km/h.

Pentru a acumula mai mult spatiu, in locul volanului se afla un joystick. Pretul unei astfel de masini se afla intre 7.000 si 9.000 de euro.