X.

Uluit şi dezgustat de eroarea inexplicabilă a lui X, care a putut spune într-un interviu că Cioran a trăit în Franţa din leafa Simonei Boué… A trăit din traduceri, integral efectuate sub pseudonim, din engleză în franceză, de tot felul de cărticele şi broşuri, vreme de 25 de ani, până în ’70, cînd cărţile încep să aducă un oarecare venit. Acesta era interesul lui pentru limba engleză. E vizibil, dacă vrei să cauţi puţin, din Caiete şi din scrisori. A încercat să intre în Cercetare (blocat de Goldmann), a lucrat ca redactor de carte la o editură vreun an şi ceva. Chiria pe care o plătea era, cu propriile spuse, ‘ridicolă’: 300 de franci (o carte costa 100 de franci), sumă sub-modică pe care şi-o putea permite paritar cu Simone, şi care a fost salvarea lui. Dar trăia din cât avea. Se hrănea foarte prost şi întotdeauna la limită; în unele fotografii e de o slăbiciune uluitoare; se îmbrăca de la piaţa de vechituri şi avea în casă mobile din împletituri de răchită. O existenţă spartană, totul pentru a avea o independenţă şi libertate, ceea ce pentru el însemna: ‘să nu fii sclavul nimănui’. Să crezi că un spirit de orgoliul lui C. ar fi acceptat să fie întreţinut de o femeie, şi asta să poată trece în biografia lui, înseamnă să-ţi fi pierdut o clipă minţile.
       Emisă prima oară de Friedgard Schulte, cred, acreditarea unei asemenea stupidităţi patente e inexplicabilă. În epoca în care tot ce rămâne din tine sunt fragmente de Wikipedia, iar personalitatea e fapt divers şi detaliu infamant, e un fel de atentat la discreţie şi inteligenţă. Sufleteşte, ştii prea bine că n-ai fost niciodată elevul lui Noica ci, până în vârful unghiilor, prin structură şi convingeri, discipolul lui Cioran. Vorbele tale au oarecare greutate în ochii celorlalţi. El nu a lăsat precizările necesare (de altfel, ce temă…). Dar cei care-i supravieţuiesc scriitorului au datoria să vegheze.
       Resemnare. Nimic bun nu i-a venit lui Cioran din partea originii sale.
       …Să fugi mai bine de jumătate de secol, să schimbi ţara, să refuzi să mai vorbeşti limba – şi totuşi să nu poţi scăpa de râia românească mi se pare mai mult decât un nenoroc sau strategie de recuperare post-mortem a culturilor mici: e un blestem de minorat. Ce dovezi mai vrem că omul ăsta a dispreţuit din rărunchi valahul? Nu-i putem citi imprecaţiile (nimeni n-a lăsat mai radicale decât el)? Cât ne mai permitem să anexăm la ‘neam’ individualităţi care l-au abhorat, l-au detestat, l-au vomitat structural, şi care s-au definit nu doar în opoziţie cu el, dar în indiferenţă? Sartre observa resemnat că a muri înseamnă să devii prada celor vii. Cioran nu e un ‘filozof român stabilit în Franţa’, cum treptat e acreditat – wikipedic – până şi de revistele străine. Asta e ca şi cum ai spune ‘filozof patagonez’. E un filozof francez născut undeva în Est: francez de adopţie, metec cultural, dacă ‘european’ şi ‘universal’ nu e de ajuns. Un ins care a fost ce a fost pentru că a asimilat Franţa, nicidecum România. Singurul merit pe care-l are România în biografia lui Cioran este că a fost părăsită.
       Cioran n-a fost un filozof român nici când trăia aici şi scotea acele cinci cărţi în româneşte, scrise cu fiere şi sânge, deliruri lirice ale unui ins prins în capcană. Pentru asta ar fi trebuit ca România să existe şi în alţi ochi decât în ai ei proprii. A fost marcat de spaţiul european şi şi-a imaginat mereu o altă ţară, o altă cultură, un alt colţ geografic, un alt destin. Cine n-a înţeles asta n-a priceput prima pagină din el.
       De ce nu poţi fugi de România? Oare nici statutul de apatrid nu te pune la adăpost de ‘naţionaliste’ recuperări postume? Nici scrisul în altă limbă? Nici renunţarea la tot? Ce probe ar mai trebui să dăm? O ţară nu e o placentă eternă, o hârtie de muşte sau o boală venerică. Mă întreb dacă mai există în lume alcătuire – sau improvizaţie – teritorială cu un mai libidinos contact epidermic pentru victimele ei.
       Oare n-ar trebui să existe declaraţii solemne de renunţare la patrie, pe care să le faci şi să fii sigur, apoi, că nu mai auzi în veacul vecilor de ea? Să ni se spună doar atât: unde putem semna?

1 comment:

  1. The article has really peaks my interest. I am going to bookmark your web site and hold checking for brand new information. jocuri cu dora

    ReplyDelete