In timp ce altii dorm in paturile lor calduroase, el se ridica inghetat din cearcefurile cenusii, ponosite. Isi trage sosetele gaurite in varf, isi pune papucii de casa a caror culoare initiala nici nu se mai poate distinge, apoi isi taraie pasii spre baie. Da drumul la robinet si se spala pe fata cu apa rosiatica, colorata astfel de rugina din tevile invechite. Ii este frig. Se priveste in oglinda. De frig, ii ies aburi din gura. Dar pare sa nu-l mai deranjeze. Se simte pentru o clipa ca atunci cand era mic si se prefacea ca fumeaza o tigara imaginara. Ducea spre gura aratatorul si mijlociul, perfect drepte, si tragea cu pofta din inchipuitul filtru, apoi, cu un aer de nobil dadea afara fumul.
Se intoarce spre bucatarie. Vasele sunt toate adunate in chiuveta. N-a mai avut timp de ele. Deschide dulapul si gaseste un pachet de biscuiti inceput. Il pune pe masa, apoi ia de deasupra malardului de vase o cana. Arunca in ea un pliculet de ceai, apoi pune un ibric de apa pe aragaz. In timp ce manca din biscuiti, se uita pe geam. Inca era bezna afara, iar la blocul vecin se vedeau doar doua ferestre luminate, semn ca mai erau cel putin doua persoane treze la ora aceea. “Nu sunt singurul matinal”, gandi el atunci. Si zambi trist.
Intre timp apa dadea in clocot. Opreste aragazul, apoi toarna apa fierbinte in cana. Isi tine mainile deasupra canii, pentru a se incalzi. Apoi se apropie si cu fata, holbandu-se la pliculetul de ceai care colora incet apa in rosu. Isi aminti iar de copilarie… Parca simtea mirosul prajiturilor facute-n casa si al ceaiului de tei cu miere si lamaie, pregatit de mama sa in fiecare dimineata de iarna. “Remediu impotriva racelilor”, spunea mama lui mereu… O auzea si acum, ca si cand ar fi fost langa el.
Sorbi incet din ceai, frigandu-se putin la buza superioara. Asta l-a facut sa se trezeasca din mirajul timpurilor trecute. Se uita la ceas. Era ora patru. Trebuia sa se grabeasca, intarziase la munca. Era a doua oara saptamana asta si totul se intamplase de cand incepuse sa-l napadeasca tot felul de amintiri din copilarie. Nu stia exact ce declansa aceste memorii, care in unele zile ii se pareau atata de reale, dar cert era ca il faceau mereu sa piarda notiunea timpului.
Se schimbase rapid in uniforma verde, pe care o vedea ca simbol al muncii de jos. Detesta atata de mult slujba pe care o avea incat nu mai suporta sa vada alte haine verzi. In timp ce se incalta, isi promitea sa-si dea demisia. Trebuia sa-si caute altceva, mai respectabil. Nu mai suporta sa fie vazut ca “un gunoier nespalat”, asa cum ii spuneau in bataie de joc unii. Voia o familie, o sotie. Isi dorea ca mama copiilor lui sa pregateasca in fiecare dimineata ceaiul de tei cu miere si lamaie. Si incepu iar sa viseze…
Se intoarce spre bucatarie. Vasele sunt toate adunate in chiuveta. N-a mai avut timp de ele. Deschide dulapul si gaseste un pachet de biscuiti inceput. Il pune pe masa, apoi ia de deasupra malardului de vase o cana. Arunca in ea un pliculet de ceai, apoi pune un ibric de apa pe aragaz. In timp ce manca din biscuiti, se uita pe geam. Inca era bezna afara, iar la blocul vecin se vedeau doar doua ferestre luminate, semn ca mai erau cel putin doua persoane treze la ora aceea. “Nu sunt singurul matinal”, gandi el atunci. Si zambi trist.
Intre timp apa dadea in clocot. Opreste aragazul, apoi toarna apa fierbinte in cana. Isi tine mainile deasupra canii, pentru a se incalzi. Apoi se apropie si cu fata, holbandu-se la pliculetul de ceai care colora incet apa in rosu. Isi aminti iar de copilarie… Parca simtea mirosul prajiturilor facute-n casa si al ceaiului de tei cu miere si lamaie, pregatit de mama sa in fiecare dimineata de iarna. “Remediu impotriva racelilor”, spunea mama lui mereu… O auzea si acum, ca si cand ar fi fost langa el.
Sorbi incet din ceai, frigandu-se putin la buza superioara. Asta l-a facut sa se trezeasca din mirajul timpurilor trecute. Se uita la ceas. Era ora patru. Trebuia sa se grabeasca, intarziase la munca. Era a doua oara saptamana asta si totul se intamplase de cand incepuse sa-l napadeasca tot felul de amintiri din copilarie. Nu stia exact ce declansa aceste memorii, care in unele zile ii se pareau atata de reale, dar cert era ca il faceau mereu sa piarda notiunea timpului.
Se schimbase rapid in uniforma verde, pe care o vedea ca simbol al muncii de jos. Detesta atata de mult slujba pe care o avea incat nu mai suporta sa vada alte haine verzi. In timp ce se incalta, isi promitea sa-si dea demisia. Trebuia sa-si caute altceva, mai respectabil. Nu mai suporta sa fie vazut ca “un gunoier nespalat”, asa cum ii spuneau in bataie de joc unii. Voia o familie, o sotie. Isi dorea ca mama copiilor lui sa pregateasca in fiecare dimineata ceaiul de tei cu miere si lamaie. Si incepu iar sa viseze…
No comments:
Post a Comment