Am auzit acum ceva vreme vorba asta: “daca nu ai Facebook, nu existi!”. In sinea mea am zis, “Pfa, asta e absurd!” si am refuzat sa imi fac cont, sa ma las controlata de mediul online si sa imi ingradesc singura libertatea.
Nu a trecut mult timp si am inceput sa ii simt lipsa. Eram exclusa din discutiile cu colegii pentru ca ei “erau pe grup” si aflau evenimente mult mai repede decat mine, toti stiau despre ceilalti pe unde au fost si cu cine, isi admirau unii altora fotografiile si aveau zeci de teme de discutie la care eu ma saturasem sa zic: “ziceti-mi si mie despre ce e vorba!”. La fel, ma saturasem sa aud si vesnicul raspuns: “fa-ti Facebook, nu mai fi asa antisociala!”. Am cedat tentatiei, pentru ca omul este o fiinta sociala, si mi-am facut cont.
Asa am inceput, mai timid e drept, sa devin o persoana “sociala”. Am devenit o persoana “sociala” doar online, pentru ca desi viata mea s-a schimbat, nu pot sa zic ca eram pe punctul de a descoperi Paradisul. Acum stiam despre ce vorbeau prietenii si colegii mei. Puteam sa am opinii referitor la discutiile din grup, eram la curent cu zilele de nastere ale prietenilor, stiam pe unde sunt si cu cine, iar eu la randul meu, le aratam cu cine sunt si unde. Se crea coeziune in grup si in sfera mea sociala. Dar ceva tot nu era bine. Imi simteam intimitatea calcata in picioare.
Si asa au trecut cativa ani de cand am cont pe Facebook. Lumea s-a schimbat in mod radical. Acum daca vrei sa “agati” pe cineva, nu ii mai ceri numarul de telefon. Ori catuti pe Facebook daca ii cunosti numele, ori ii ceri Facebookul. Nu e greu, nu? Dar unde sunt fluturasii din stomac, unde e procesul de cunoastere intre semeni sau unde e misterul?
Cuplurile isi pot foarte usor face cunoscut statusul relatiei lor. Ba mai mult, unii au cont comun: “X si Y”. Dar nu de putine ori am constatat ca de fapt aparentele din online sunt usor demontate cand ajungi sa cunosti persoanele respective in mediul “offline”. .
De cand cu Facebookul au aparut si diverse articole cum ca hotii sunt cei mai avantajati de cand exista site-ul de socializare. De exemplu: “Check -in: am plecat din tara cu familia” si hotul iti face fara mari batai de cap “check-out-ul” la mobila si ce mai ai tu de valoare.
Copiii nu mai sunt in siguranta. Au cont de Facebook de la varste fragede si nu constientizeaza ca ar putea fi in pericol. Nu mai ies pe afara, nu mai alearga si nu mai invata sa isi creeze relatii interumane adevarate.
Discutia poate continua la nesfarsit. Dar una peste alta, nici nu mai stii cum e bine. Facebook-ul e ca femeile: “rau, dar mai rau fara rau.” Desi ma simt controlata si ingradita in libertatea mea proprie, oricum nu pot sa renunt la el. Am auzit ca urmeaza o perioada de declin pentru site-urile de socializare. O sa vedem ce o sa mai fie.
Nu a trecut mult timp si am inceput sa ii simt lipsa. Eram exclusa din discutiile cu colegii pentru ca ei “erau pe grup” si aflau evenimente mult mai repede decat mine, toti stiau despre ceilalti pe unde au fost si cu cine, isi admirau unii altora fotografiile si aveau zeci de teme de discutie la care eu ma saturasem sa zic: “ziceti-mi si mie despre ce e vorba!”. La fel, ma saturasem sa aud si vesnicul raspuns: “fa-ti Facebook, nu mai fi asa antisociala!”. Am cedat tentatiei, pentru ca omul este o fiinta sociala, si mi-am facut cont.
Asa am inceput, mai timid e drept, sa devin o persoana “sociala”. Am devenit o persoana “sociala” doar online, pentru ca desi viata mea s-a schimbat, nu pot sa zic ca eram pe punctul de a descoperi Paradisul. Acum stiam despre ce vorbeau prietenii si colegii mei. Puteam sa am opinii referitor la discutiile din grup, eram la curent cu zilele de nastere ale prietenilor, stiam pe unde sunt si cu cine, iar eu la randul meu, le aratam cu cine sunt si unde. Se crea coeziune in grup si in sfera mea sociala. Dar ceva tot nu era bine. Imi simteam intimitatea calcata in picioare.
Si asa au trecut cativa ani de cand am cont pe Facebook. Lumea s-a schimbat in mod radical. Acum daca vrei sa “agati” pe cineva, nu ii mai ceri numarul de telefon. Ori catuti pe Facebook daca ii cunosti numele, ori ii ceri Facebookul. Nu e greu, nu? Dar unde sunt fluturasii din stomac, unde e procesul de cunoastere intre semeni sau unde e misterul?
Cuplurile isi pot foarte usor face cunoscut statusul relatiei lor. Ba mai mult, unii au cont comun: “X si Y”. Dar nu de putine ori am constatat ca de fapt aparentele din online sunt usor demontate cand ajungi sa cunosti persoanele respective in mediul “offline”. .
De cand cu Facebookul au aparut si diverse articole cum ca hotii sunt cei mai avantajati de cand exista site-ul de socializare. De exemplu: “Check -in: am plecat din tara cu familia” si hotul iti face fara mari batai de cap “check-out-ul” la mobila si ce mai ai tu de valoare.
Copiii nu mai sunt in siguranta. Au cont de Facebook de la varste fragede si nu constientizeaza ca ar putea fi in pericol. Nu mai ies pe afara, nu mai alearga si nu mai invata sa isi creeze relatii interumane adevarate.
Discutia poate continua la nesfarsit. Dar una peste alta, nici nu mai stii cum e bine. Facebook-ul e ca femeile: “rau, dar mai rau fara rau.” Desi ma simt controlata si ingradita in libertatea mea proprie, oricum nu pot sa renunt la el. Am auzit ca urmeaza o perioada de declin pentru site-urile de socializare. O sa vedem ce o sa mai fie.
No comments:
Post a Comment