Prima mea prietena din copilarie

In copilarie eram un copil mai retras, mai timid, mai atasat de parinti. Prima mea prietena cu care am inceput sa ma joc a fost o vecina, o fata draguta, micuta de inaltime si cu o fire voioasa. Impreuna am inceput sa jucat rummy, sa ne jucam elasticul, ghiceam in carti care ne va fi alesul si ce succes putem avea la anumiti baieti. Era amuzant si placut sa petrec timpul in compania ei, ea mi-a schimbat caracaterul si m-a ajutat sa devin mai sociabila.

Ne povesteam cartile citite una alteia, ne incurajam sa invatam cat mai bine si ne povesteam momentele de nemultumire. Imi placea modul ei de viata, excursiile pe care le facea in strainatate alaturi de parinti si faptul ca avea tot ce isi doreste datorita starii financiare bune a familei. Nu am fost invidioasa pe ceea ce avea ea, ma bucuram de compania ei. Cu timpul , ea era complexata ca nu a crescut sufficient in inaltime datorita unei afectiuni, dar eu am incercat mereu sa o incurajez , sa ii spun ca aspectul fizic nu este totul si ca este frumoasa intr-un mod deosebit.

Pe masura ce am inaintat in varsta, am inceput sa imi fac mai multi prieteni , dar ea se inchisese putin in ea datorita complexului cauzat de inaltime. Am incercat sa o iau cu mine la toate iesirile in oras pentru a se simti bine, era prietena mea. Cand eu am devenit mai glumeata si mai zglobie, ea se maturizase mai repede, era mai organizata si mai calculate in privinta fiecarui lucru . Si astazi ne leaga o prietenie sincera, chiar daca suntem la distanta si ne vedem mai rar.