Nu înţeleg oamenii de pe stradă. Nu pe toţi. Mai exact, nu pot să îi
înţeleg, oricât de mult m-aş strădui, oamenii atunci când se holbă. De
cele mai multe ori refuz să-i ignor, aşa că mă holbez înapoi cu o
privire care urla ¤la ce naiba te uiţi aşaaaa?¤ Şi de aici exclud din
start cocalarii, care se leagă de tine dacă eşti o tipă ¤bun㤠de vârsta
lor, fix cât se leagă şi de eşti o pensionară sau sora de 30 de ani a
lu tovarăşu cocalar care nu-i de faţă, sau, mai rău, îi. Aşa,
excluzându-i pe ăştia, rămân parcă la fel de mulţi oameni holbăcioşi. O
metodă excelentă de a îi face să se uite dreq în treaba lor în altă
parte e te uiţi să vadă că l-ai văzut că se uită, apoi priveşti în altă
parte, şi te uiţi iar la ăla. ăla vede că tu vezi că el şi după ce tu nu
te mai uiţi, el se uită…se va simţi ruşinat, şi se va uita în altă
parte…O VREME. Şi nu, cu chestia asta n-am încercat nici să fac o glumă,
nici nu vreau să par disperată sau fiţoasă. Pur şi simplu îi o chestie
care mă frustrează la maxim. Ori am eu o problema cu societatea asta
care defapt e minunată, ori oamenii chiar ar trebui să înceteze din a
căsca ochii la lucruri, respectiv omini absolut normali “şi deloc
extravaganţi” care-şi văd de treaba lor şi nu cerşesc atenţie.
No comments:
Post a Comment