Ce poate fi mai frumos decat sa calatoresti cu avionul spre destinatia de vacanta si sa te relaxezi uitandu-te din cand in cand la norii care se vad departe sub avion sau la soarele care isi face aparitia deasupra norilor. Visul de cateva minute se naruie imediat ce iti indrepti atentia spre baza hubloului, acolo unde dai de o gaurica destul de mica dar foarte inspaimantatoare. Desi la prima vedere incepi sa te panichezi, nu ai motive intemeiate, spun specialistii in aviatie, care sustin ca gaurile de baza geamurilor au rostul lor in economia sigurantei pasagerilor la bordul avioanelor.
Ceea ce putini pasageri observa este ca geamul avioanelor nu e un simplu geam, ci are trei straturi, cel care se afla langa pasager avand rolul sa nu permita zgarierea sau deteriorarea celorlalte doua. Gaura pe care o putem vedea daca ne uitam cu atentie este de fapt in stratul din mijloc, fiind denumita tehnic supapa de aerisire. Ea nu face decat sa echilibreze diferentele de presiune din timpul zborului. Este stiut ca atunci cand avionul decoleaza se modifica presiunea din cabina pasagerilor si din afara ei, atunci intrand in functiune sistemul de presurizare. Presiunea foarte mare este resimtita astfel in partea exterioara a geamurilor si nu in interior. Daca geamul exterior se sparge, atunci presiunea mare ar fi preluata de geamul din interior, si doar atunci se poate vorbi de o scapare de aer care ar fi controlata de sistemul de presurizare.
Totul e gandit pentru siguranta pasagerilor in timpul zborurilor. Pe langa rolul de egalare a presiunii resimtite, supapa mai are si rolul de a preveni umezeala si formarea de aburi si gheata pe geamuri. Este adevarat ca mai exista anumite perioade cand exista si gheata pe unul dintre straturile geamurilor, dar doar pentru ca la contactul cu geamul rece umezeala din cabina pasagerilor se tranforma in gheata.
No comments:
Post a Comment