Criza economica ne-a schimbat multora drumul in viata si in cariera si se spune ca doar cei care s-au adaptat rapid fac acum parte dintre cei invingatori. Este foarte usor sa vorbim despre reorientare profesionala stand pe margine, exact asa cum este foarte usor sa facem judecati de valoarea despre jocul unor fotbalisti de pe tereni, noi fiind in tribune sau in fata televizorului, relaxati si fara sa avem vreo miza. Cand este insa vorba de noi, personal, lucrurile se schimba si ne dam seama ca aceasta reorientare profesionala nu este nici pe departe atat de usor de facut cum am crede.
Cand eram studenta, frustrarea mea cea mai mare era ca exista aberatia din partea angajatorilor de a-si dori angajati care sa fie studenti sau proaspat absolventi, dar care sa aiba si experienta. La 19-20 de ani, cand esti inca in facultate, e greu sa ai experienta in campul muncii, mai ales ca nu sunt multi angajatori care iti dau sansa sa faci aceasta experienta. Si asa se formeaza un cerc vicios, o aberatie a pietii muncii.
Asa era si acum 10 ani, cand eu eram studenta, asa este si acum. Dorindu-mi o cariera, avand ambitia de a fi independenta dupa terminarea facultatii, am inceput sa imi caut un job inca de la jumatatea primului an de facultate, constienta fiind de faptul ca am nevoie de experienta, pentru a putea spera la un job mai bun si un salariu care sa imi dea acea independenta pe care o doream, la terminarea facultatii. Am reusit sa ma angajez in al doilea an, pe un salariu mic, dar intr-un job care imi oferea perspective de dezvoltare. Am crescut salarial foarte repede si am devenit independenta financiar chiar din anul 4 de facultate. Criza insa m-a adus in punctul zero. Pentru ca am activat intr-un domeniu extrem de sensibil la criza, fiind unul dintre cele mai afectate domenii, si ma refer la presa scrisa. Lucrurile nu s-au intamplat brusc, insa in 2009 deja aveam 5 ani de munca in acest domeniu, iar dorinta mea de reorientare profesionala, prevazand cumva viitorul, a ramas doar la stadiul de dorinta - pana prin 2012, angajarile erau foarte putine, iar joburile existau cu pregatere in domeniul IT sau in pozitii ce management, iar eu nu ma incadram in niciuna dintre aceste optiuni. Intre timp, in acesti ani, trebuia sa supravietuiesc, asa ca am intrat in cercul vicios de a sti si a-mi dori sa lucrez in alt domeniu, dar a alege sa lucrez tot in presa scrisa, pentru ca piata muncii spunea ca doar acolo am loc.
Intre timp s-au adunat vreo 10 ani de munca, vreo 7 in presa scrisa si vreo trei in domenii care au cat de cat legatura cu ce facusem inainte, adica PR si copywriting. Am ajuns insa si la stadiul in care observ ca acesti 10 ani de munca si de experienta, mai mult ma incurca decat sa ma ajute. Pentru ca, desi sunt dispusa sa o iau de la zero, asumandu-mi si un salariu mai mic, intr-un domeniu total diferit, am un handicap - sunt supracalificata. In plus, sunt subcalificata pentru alte joburi de nivelul meu, pentru ca toti angajatorii, avand o cerere foarte mare pe piata muncii si avand astfel de unde alege, vor experienta de cativa ani - intre 1 si 3 sau 3-5 ani, in functie de pozitie, pe un post similar.
Desi am facut diverse cursuri, pentru a-mi tine loc de experienta, pe care nu aveam cum sa o obtin, pentru ca nu mi se dadea aceasta sansa, aceste cursuri nu conteaza si ma simt din nou ca la 19 ani, observator al unei aberatii pe piata muncii, pe care nu am cum sa o controlez sau gestionez.
Si atunci ma intreb? Ce se intampla cu oameni ca mine, care au muncit pana la 29 de ani pentru a se adaposti si care nu isi gasesc locul acum pe nicaieri? Ce face societatea cu acesti oameni? Ii transforma voit in asistati social, dar imputandu-le asta, ca si cum ar fi numai din vina lor? Cum poate un om sa se reorienteze profesional, daca nici nu are posibilitatea sa isi faca niste cursuri? Cum poti sa ii ceri unui om fara job sa dea zeci de milioane pe diverse cursuri si certificari, pentru a putea primi apoi un job cu un salariu de mizerie?
Sunt intrebari la care nu am raspuns si nici nu cred ca voi avea curand, dar sunt intrebari pe care mi le pun in fiecare zi de ceva timp incoace, cand simt ca am pierdut 10 ani din viata muncind.
No comments:
Post a Comment